Cea mai scurta zi din anul 2020

ora exactaLuni , 21 decembrie 2020, a fost cea mai scurta zi din acest an, cu doar 8 ore si 50 de minute, in timp ce noaptea va avea 15 ore si 10 minute.

Anul acesta, solstitiul de iarna, care semnifica inceputul iernii astronomice, este dublat de „Marea Conjunctie” a planetelor Jupiter si Saturn, care se intâlnesc pe cer o data la 20 de ani, dar foarte rar atât de aproape.

Solstitiu inseamna, cu alte cuvinte, ca Soarele sta, pentru un scurt moment, pe loc, apoi ziua incepe sa creasca, iar noaptea sa scada, timp de trei luni, pâna vor deveni egale. Momentul are loc anual, pe 21 decembrie, si marcheaza iarna astronomica. In România s-a intâmplat la prânz, la ora exacta 12:02.

Cele doua planete se afla atât de aproape una de cealalta incât, de pe Pamânt, s-au vazut ca o stea dubla, stralucitoare, cu toate ca in spatiu, distanta dintre ele a fost de 700 de milioane de kilometri. Jupiter, de exemplu, are 79 de sateliti, iar Saturn 82 de sateliti.

Când s-au intâlnit, aveau si alaiul de sateliti dupa ele, ca niste regine. Daca s-ar putea vedea prin telescop toti cei 161 de sateliti, am observa cum se amesteca, dar, in functie de planeta de care apartin, au viteze diferite. O conjunctie asemanatoare a avut loc acum aproape 400 de ani, in 1623, iar fenomenul se va repeta abia in martie 2080.

Apropierea maxima a fost vizibila de pe Pamânt intre ora 17.00 si 18.30 si, in functie de locul in care s-a aflat fiecare, ar fi trebuit sa vedem, deasupra orizontului, in directia sud-vest, doua stele, una mai stralucitoare decât cealalta.

In România, cerul a fost noros, iar momentul nu a putut fi observat foarte bine, insa luni, meteorologi de la statia Vârful Omu au surprins astrele de la peste 2500 de metri altitudine.

Adrian Sonka, astronom Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”: „Se vede foarte greu, pentru ca nu se vede din orase din cauza orizontului blocat de cladiri.”

Fenomenul astronomic se va produce si pe 31 octombrie 2040, dar si in aprilie 2060.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *