Astfel, in jurul orei 5 dimineata, cand intunericul incepe sa se risipeasca, intalnim expresii ca: “se inmoaie intunericul”, „mijitul zorilor”, sau ”dinspre ziua”.
De pe la 6-7 cand rasare si se ridica soarele pe cer este ”dimineata”. Apoi, urmand cursul firesc al momentelor zilei intalnim expresii ca: pranzul mic, amiaza, pranzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, inceputul noptii, miezul noptii, la cantatori, un orologiu complet format din cuvinte.
In mentalitatea traditionala, timpului i se atribuie chiar insusiri omenesti. Batranii spuneau: ”Cand se facea din noapte zi, se zice ca se intalneste miazazi cu miazanoapte la rascruci. Dau mana, si miazanoapte se retrage pe o parte, asa pe nesimtite, pe la spatele lui miazazi. Si asa, jocul timpului se face mereu!”. Aceasta pentru ca pentru omul satului de alta data, momentele si orele din zi, dar si din noapte, sunt realitati obiective, cu insusiri si actiuni asupra vietii acestuia.
Totodata, exista credinta ca anumite activitati aveau sanse de izbanda numai daca erau facute in momente importante ale zilei sau noptii. Batranii spuneau: ”Cand vrei sa faci ceva, sa pornesti un lucru, ia seama la vreme. Tot ceasul are felul lui si norocul lui, numai atunci ceea ce vrei sa faci are inteles!”
„Timpul taranului este mai putin masurat cu ceasul si mai mult masurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.