Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, a abordat subietul orei exacte de iarna/vara pe teritoriul UE, in discursul sau privind starea Uniunii Europene, aratand ca statele membre ar trebui sa decida singure ca cetatenii lor sa traiasca in conditii de ora de vara sau de iarna.
„Cu totii afirmam in discursurile noastre ca dorim sa actionam la nivel macro in chestiunile de importanta majora si la nivel micro in chestiunile de importanta minora. Dar nu exista aplauze atunci cand legislatia UE prevede faptul ca europenii trebuie sa schimbe ora de doua ori pe an. Astazi, Comisia propune schimbarea acestei situatii. Schimbarea orei trebuie sa inceteze. Statele membre ar trebui sa decida singure ca cetatenii lor sa traiasca in conditii de ora de vara sau de iarna. Este o chestiune de subsidiaritate. Ma astept ca Parlamentul si Consiliul sa impartaseasca acest punct de vedere si sa gaseasca solutii care functioneaza pentru piata noastra interna. Suntem in intarziere”, a declarat Jean-Claude Juncker.
Comisia a propus renuntarea la schimbarea sezoniera a orei in Europa in 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide „o data pentru totdeauna” daca doresc sa aplice in mod permanent ora de vara sau de iarna.
Propunerea Comisiei Europene va fi examinata de Consiliu si de Parlamentul European.
Declaratiile liderului Comisiei Europene survine ulterior sondajului, ce a avut loc in perioada 4 iulie-16 august 2018, in care aproape 3,9 milioane de cetateni UE (84 % dintre participantii la sondajul initiat de catre Comisia Europeana) au votat impotriva schimbarii orei exacte de doua ori pe an.