?
Tentatia de a fi primul om care va ramane in istorie pentru descoperirea proiectului mecanismului autonom energetic, capabil sa functioneze la nesfarsit fara sa se opreasca, a obsedat timp de generatii oamenii de stiinta, inginerii si inventatorii. In anul 1928, un inginer din Elvetia construia un ceas care dadea ora exacta cu aer.
Astfel, Jean-Leon Reutter a proiectat si pus in practica prima versiune a modelului Atmos, ceasul capabil sa functioneze doar pe baza de aer.
Principiul tehnic presupune o capsula sigilata ermetic, inauntrul careia se afla un amestec de gaz si lichid care se dilata si se contracta la cea mai mica schimbare de temperatura. Datorita fluctuatiilor de presiune si temperatura a aerului de peste zi, capsula se afla intr-o schimbare permanenta de dimensiune. Miscarea ei antreneaza o serie de resorturi care armeaza arcul principal al ceasului, punand in functiune intregul angrenaj.
Mecanismul conceput de catre Jean-Leon Reutter era atat de eficient incat schimbarea temperaturii cu un singur grad produce indeajuns de multa energie pentru ca ceasul sa functioneze fara intrerupere timp de 48 de ore. Prin comparatie, Atmos consuma de 250 de ori mai putina energie decat mecanismul unui ceas de mana. Din punct de vedere statistic, energia unui bec de 15 W poate alimenta 60 de milioane de mecanisme Atmos.
Din momentul primului proiect functional si pana la productia de linie au trecut cinci ani, timp in care Atmos a devenit preocuparea atelierelor Jaeger LeCoultre. In cadrul unui departament condus chiar de catre inventator, compania elvetiana de ceasuri si-a folosit experienta in constructia mecanismelor de precizie pentru perfectionarea modelului.
Dupa ce Jaeger-LeCoultre a definitivat lucrul la proiect, Atmos s-a apropiat si mai mult de mitul mecanismului perpetuum mobile. Conform propriilor estimari, un exemplar Atmos poate functiona fara operatiuni de intretinere timp de 600 de ani. Totusi, tinand cont de poluarea aerului si deteriorarea uleiurilor folosite pentru lubrifiere, compania recomanda interventia unui specialist odata la 20 de ani.
Jaeger-LeCoultre a pastrat Atmos in colectia sa producand aproape neintrerupt modelul inca din anii ’30. Cea mai recenta iteratie a ceasului a fost realizata in parteneriat cu Hermes si a fost lansata intr-o serie limitata de 176 de exemplare. Printre exemplarele speciale produse de-a lungul timpului se numara si Atmos 566, desenat de designerul Marc Newsom, modelele Reedition 1934 si 1930 precum si Atmos Marqueterie, gazduit intr-o carcasa din lemn.
Tot pe baza de aer, de data aceasta comprimat, functioneaza si modelul de ceas URWERK UR-202, ce are un design cu totul deosebit. Acesta dispune de un sistem de intoarcere automata pe baza de aer comprimat, ajustabil la trei nivele de presiune cu ajutorul unui selector.
Cum indica URWERK UR-202 ora exacta?
Aici intervin „limbile” total neconventionale, sub forma unor brate care prezinta blocuri rotative marcate cu cifre. In jumatatea inferioara se afla o zona marcata cu cifre de la 1 la 60, care corespund minutelor. Bratele au un varf telescopic ce isi ajusteaza singur lungimea pentru a indica perfect minutele, iar pe brat se gasesc blocurile care arata ora.