Site icon ora exacta OFICIALA in Romania

Argumente pentru investitiile in ceasuri de lux

ceas de luxCeasul de la mana reprezinta unul dintre elementele definitorii dupa care orice barbat este evaluat in mediul de afaceri si in societate, in general. Un motiv suficient de solid pentru aceasta afirmatie este chiar faptul ca barbatii au destul de putine modalitati de a se exprima.

Costumele sunt in mare parte standard si putin sunt cei care ajung sa analizeze cu ce pantofi te-ai incaltat. In schimb, ceasurile sunt usor de vazut si pot sa spuna multe despre gusturile tale si statutul tau economic.

In multe cercuri ale oamenilor de succes, efortul de a obtine un ceas unicat este apreciat si este cea mai inalta expresie a valorilor pe care tu le respecti.
Cu un ceas bine ales spui toate astea, fara sa scoti macar un cuvant. Cu toate acestea, exprimarea statutului social nu este singurul motiv pentru care merita sa investesti intr-un ceas de lux. Alte patru motive conturate de specialistii de la The Watch Gallery:

Valoarea unui ceas nu scade niciodata

In ziua de astazi, nu sunt putini cei care apeleaza la bunuri de lux ca o moneda de schimb „portabila”. Acest lucru se aplica in mod special la ceasuri pentru ca un ceas, ca o piesa destul de mica, poate ascunde in el o valoare destul de mare.

Ceasurile din metale pretioase precum aurul sau platina, cu pietre pretioase, sunt cele mai bune achizitii: pe langa prestigiul pe care firma producatoare i-l ofera, ceasul contine, la propriu, materiale pretioase in el.

Ai ocazia sa porti o bucatica din istorie mereu dupa tine

Un ceas a carui valoare creste in timp este ca o fereastra spre istorie. Fiecare model cunoscut are o poveste in spate legata de cel care l-a creat, de cel caruia i-a fost destinat si motivele pentru care acel ceas a fost creat.

Designul acestui ceas evoca, de obicei, emotia.

Ceasurile militare vorbesc, in general, despre lupta, in timp ce piesele elegante pot avea elemente de design create in urma cu sute de ani.

Fie ca vorbim despre obiecte istorice sau obiecte de arta, majoritatea ceasurilor bune spun cel putin o poveste buna in ziua de azi, o poveste pe care ti-o poti aminti oridecate ori te uiti la acea bijuterie.

Barbatii adora mecanismele

In ziua de azi suntem inconjurati de gadgeturi complexe, ale caror mecanisme nu pot fi deslusite atat de usor. Suntem, asadar, limitati de nivelul de cunostinte pe care le detinem despre o anumita tehnologie.

Cand vine vorba despre ceasurile mecanice, insa, nu exista o placere mai mare pentru un barbat pasionat decat aceea de a descoperi si a intelege modul in care acele mecanisme atat de simple, aparent, dar atat de complexe, functioneaza!

Un ceas impresioneaza

Sentimentul de apartenenta la un grup se creeaza odata cu aparitia primelor elemente comune cu membrii acelui grup. Daca iti doresti sa faci parte dintr-un grup de barbati din inalta societate, iubitori de ceasuri scumpe, atunci stii ce ai de facut.

Exit mobile version