Catre 1670, acestea sunt perfectionate prin introducerea fetei din sticla.
Introducerea pendulului (atribuita lui Christian Huygens in 1656, care aplica legea izocronismului oscilatiilor pendulului observata de Galilei) si a balansierului in a doua jumatate a secolului al XVII-lea mareste precizia ceasurilor si deschide epoca orologeriei.
Regulatorul cu ancora, inventat de Robert Hooke in jurul anului 1660, are acelasi efect de acuratete asupra ceasurilor cu pendula.
Primele ceasuri automatice sunt realizate de Adrien Philippe in 1863. O varianta mai putin eficace a acestora fusese realizata inca din 1870 de catre Abraham-Louis Breguet. O contribuitie deosebita in acest domeniu o aduce si John Harwood in 1923, care dupa anumite surse, este chiar inventatorul acestui tip de ceas.
La inceput, ceasurile cu arc nu aveau precizie. Cand arcul era incordat la maximum, viteza de rotatie a mecanismului era mare, ca apoi sa scada treptat. In perioada 1674-75, Christian Huygens introduce o inovatie care avea sa inlature acest inconvenient: balansierul cu arc. Acesta oscila asemeni unui pendul, astfel ca energia acumulata in arcul principal al ceasului era eliberata treptat.
In 1721, George Graham imbunatateste precizia ceasurilor cu pendul utilizand un aliaj care sa compenseze efectul dilatarii. De asemenea si ceasul cu resort realizat de acesta avea o precizie de 0,2 sec/zi. Sigmund Riefler, in 1889, imbunatateste regulatorul de batai si ridica precizia la o sutime de secunda pe zi.
sursa: wikipedia