Site icon ora exacta OFICIALA in Romania

Alain Delon a spus „au revoir” colectiei de ceasuri

Celebrul actor francez Alain Delon s-a despartit in acest an de colectia sa de ceasuri, cumparate sau primite de acesta în ultimii 50 de ani.

In urma licitatiei organizate la Paris, artistul a primit 443.875 de euro, contravaloarea celor peste 100 de ceasuri de lux – Rolex, Cartier, Blancpain, Audemars-Piguet, Vaucheron Constantin, Breitling.

Alain Delon, în vârsta de 76 de ani, a declarat ca a decis sa îsi vânda colectia, întrucât prefera „sa regleze acum aceste probleme” si ca „detesta licitatiile postume”.

Au participat numerosi colectionari, admiratori si simpli curiosi, într-o sala arhiplina, dar si participanti din strainatate, în special din China, care au licitat prin telefon.

Înainte de a fi scoasa la licitatie la Paris, colectia de ceasuri a fost expusa la Hong Kong, unde actorul francez se bucura de o popularitate enorma.

Ora exacta a licitatiei a dat-o modelul „Royal Oak” Audemars-Piguet, un ceas de mâna pe care starul francez l-a purtat în filmele „Ca un bumerang/ Comme un boomerang” (1976), „Pe cuvânt de politist/ Parole de flic” (1985) si „Nu deranjati politistul care doarme/ Ne réveillez pas un flic qui dort” (1988).

Acest ceas a fost achizitionat de un colectionar chinez pentru suma de 68.750 de euro, desi pretul de pornire era de 2.500 de euro.

Estimat la 1.800 de euro, un model Cartier Tank a fost cumparat tot cu suma de 68.750 de euro, depasind cu mult predictiile specialistilor. Un alt model al brandului Cartier, denumit Tonneau, a fost vândut cu 26.250 de euro.

Nascut pe 8 noiembrie 1935, în orasul Sceaux, din apropiere de Paris, Alain Delon este unul dintre cele mai importante nume din cinematografia franceza.

Exit mobile version