Mai concret, ceasul contine un „rotor” in forma de evantai. In timpul miscarii mainii, rotorul se misca in jurul axului iar miscarea de translatie devine miscare de rotatie care intoarce arcul motor.
Istoria primele ceasuri automatice este usor confuza.
In documentele istorice Adrien Philippe ar fi perfectionat un astfel de mecanism in 1863.
El fusese realizat in 1860 de catre Abraham-Louis Breguet.
O ultima „tusa” ar fi fost marcata de catre John Harwood in 1923, care este creditat de unele surse chiar cu titlul de inventatorul ceasului automatic.
Totusi, mult mai devreme, ceasornicarul Abraham-Louis Perrelet a gandit incorporarea in mecanismul ceasului a unei greutati liber-oscilante, capabile sa creeze energia necesara pentru intoarcerea arcului central.
Omul de stiinta Horace-Benedict de Saussure nota in jurnalul sau, in anul 1777: ”Dl Perrelet este inventatorul ceasului care se intoarce prin miscarile persoanei care il poarta; ceasul poate functiona pana la opt zile fara a fi scuturat… Dl Perrelet a trebuit sa refaca primul model deoarece nu instalase un mecanism de stopare si cand mecanismul a fost scuturat prea tare de un domn care alerga sa prinda trasura, acesta s-a stricat. Dl Perrelet a instalat acum un mecanism de stopare eficient. A fost foarte greu de facut dar in final a reusit. Munca depusa la un astfel de ceas este dubla fata de restul si se vinde de la 15 la 20 de ludovici”.