joi, aprilie 18, 2024
Ceasuri

Unde poate fi admirat ceasul baronului Samuel von Brukenthal, unicat in lume

ceas baron sibiu

 

Ceasul de buzunar al baronului Samuel von Brukenthal, din colectia muzeului sibian ce ii poarta numele, a fost restaurat recent dupa lucrari ce au durat o luna.

Ceasul ce ii arata ora exacta Guvernatorului Transilvaniei, unicat in lume, a fost realizat intr-un atelier elvetian intre anii 1790-1800 de catre ceasornicarul Isaac Ruegger din Geneva.

Acesta are carcasa din aur si un mecanism special.

Pentru restaurarea acestui ceas s-a apelat la doi specialisti: mecanismul a fost reparat de catre cel mai experimentat ceasornicar din Sibiu, iar sticla de protectie a cadranului a fost inlocuita de catre Ion Tamaian. Cheita ceasului a fost reconstruita de specialistii din Romania, intrucat cea originala a fost pierduta.

Ceasul va fi expus pentru prima oara la Luxemburg, in cadrul expozitiei „Bruegel, Cranach, Titien, Van Eyck. Les Trésors de la collection Brukenthal”, ce are loc in perioada 26 aprilie – 15 octombrie.

Samuel von Brukenthal (n. 1721, Nocrich – d. 1803, Sibiu), a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colectionar de arta si fondatorul muzeului din Sibiu.

foto: brukenthalmuseum.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *