Ora exacta
Jul 042015
 

ora exacta bucurestiVector Watch, ceasul inteligent gandit la Bucuresti, a carui baterie tine 30 de zile, se pregateste de lansarile programate in luna august la Londra si la Los Angeles.

ZDNet, cea mai importanta publicatie de business tech din lume, prezinta pe larg ceasul inteligent Vector, creat dupa ideea  antreprenorului Andrei Pitis, care lucreaza acum la dezvoltarea produsului alaturi de Joe Santana, fost CEO al companiei producatoare de ceasuri Timex.

In competitie directa cu Apple Watch

Vrem sa fim pe locul doi, dupa Apple, Cine ar vrea sa cumpere un ceas pe care sa-l incarce zi de zi?, a declarat Joe Santana.

Vector Watch se diferentiaza de alte produse din categoria sa. “Startupul a vrut sa faca un ceas adevarat, nu un ecran mic pe care il pui la incheietura mainii si il conectezi la telefon. Trebuie sa te uiti la el si sa spui: asta e un ceas, nu un ceas smart. Si apoi poate sa fie smart“, scrie ZDNet.

Pe langa bateria care tine 30 de zile, ceasul Vector are si alte specificatii de top, precum carcasa din otel inoxidabil si sticla minerala, si e rezistent la apa pana la 50 de metri. De design s-a ocupat Steve Jarvis, care a lucrat si la Nike Fuelband. Ceasul nu are, insa, touch si este alb-negru, pentru ca bateria sa tina mai mult. Notificarile apar pe micul display, si dispar la o rasucire a mainii.

Ora exacta se da la Bucuresti

In prezent, echipa de R&D se afla in Romania, in timp ce marketingul, vanzarile si managementul se fac in Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. In prezent, 25 de oameni lucreaza la Luna si Meridian, cele doua modele ale Vector Watch.

Una dintre aplicatiile ceasului inteligent este Calendar. Practic, in interiorul cadranului ceasului apar mici linii care arata unde incepe si unde se termina o intalnire, plus ferestrele dintre acestea. Uitandu-te la ceas, vezi imediat cat de aglomerata iti este ziua. Produsul are, de asemenea, aplicatii fitness, precum numararea de pasi sau de calorii.

In primul an, se spera ca Vector va vinde 400.000 de bucati, iar in cinci ani va fi pe locul al doilea, dupa Apple.

Publicatia mai vorbeste si despre succesul fulminant de care l-a avut Vector la Baselworld, targ in timpul caruia presa a avut doar cuvinte de lauda la adresa produsului, numindu-l “sexy“, “subtil” si chiar “cea mai buna alternativa la Apple Watch“.

Share/Bookmark

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>