Calendarul mayas: ora, timpul si o civilizatie disparuta

Sistemul dupa care mayasii calculau timpul a fost utilizat de catre civilizatia precolumbiana Maya din Mezoamerica, precum si de catre unele comunitati moderne Maya din Guatemala de nord, dar si din Veracruz, Oaxaca sau Chiapas, Mexic.

Principiile calendarului maias se bazeaza pe un sistem care a fost folosit in comun in intreaga regiune, care dateaza cel putin din secolul al V-lea i.Hr..

Un baktun (corect b’ak’tun) reprezinta 20 de cicluri katun din calendarul maias pe termen lung. Un Baktun contine 144.000 de zile, echivalentul a 394,25 ani tropicali. Perioada clasica a civilizatiei Maya a avut loc in timpul baktunilor 8 si 9 ai ciclului calendaristic curent. Un katun sau K’atun este o unitate de timp din calendarul maias care are 20 tun sau 7.200 zile. Un tun are 18 cicluri winal sau 360 zile. Un winal are 20 zile (sau 20 de K’in sau kin).

De exemplu, in data 12.19.13.15.12 (5 decembrie 2006):

• primul numar 12 (din stanga) este Baktun
• numarul 19 este Katun
• numarul 13 este Tun
• numarul 15 este Winal
• ultimul numar 12 (din dreapta) este Kin (adica ziua)

Cercetatorii nu au reusit deocamdata sa stabileasca decat partial cauzele disparitiei acestei civilizatii fascinante. Cum au facut asta si cum au reusit specialistii sa descifreze complicatul calendar mayas? Foarte putine scrieri s-au pastrat din perioada prespaniola a mayasilor, asta si din cauza ca invadatorii crestini au distrus cam tot ce le-a picat in mana din mostenirea populatiei pe care s-au straduit sa o aduca pe “calea cea dreapta”.

Norocul a facut ca 4 documente, numite codice, sa supravietuiasca. Ironia face ca tocmai un calugar crestin sa le noteze si sa le traduca in latina, dupa ce va fi dat ordin ca multe alte lucrari sa fie arse. Numele lui este Diego De Landa si a ajuns in peninsula Yucatan in jurul anului 1560 o data cu spaniolii cuceritori. Era momentul cand aztecii stapaneau zona, revendicandu-si insa mostenirea mayasa. Lui De Landa ii “datoram” distrugerea a 5.000 de icoane, sute de vase rituale si zeci de lucrari religioase. Dar ii mai datoram si supravietuirea celor 4 codice dintre care unul a avut o importanta capitala pentru descifrarea calendarului care ne da acum batai de cap. Este numit Codexul de la Dresda si contine, pe langa informatii legate de calendar, date precise despre orbitele planetei Venus, ale lui Marte si chiar despre lunile planetei Jupiter. Inainte sa discutam, insa, despre cum o populatie din jungla putea observa cerul cu atata precizie si de ce, va propunem sa aruncam un ochi asupra disparitiei civilizatiei maya.

Cercetatorii americani de la University of California, Davis, au ajuns la concluzia, potrivit unui numar recent al revistei Science, ca civilizatia maya a disparut in urma a zeci de ani de conditii meteo extreme. Ca sa intelegem fenomenul trebuie sa ne imaginam cat timp i-ar trebui civilizatiei noastre sa se intoarca intr-o epoca sinistra a razboaielor pentru supravietuire in lipsa curentului electric. 10, 20, 30 de ani? Civilizatiei maya i-au trebuit 80 de ani, timp in care elitele, reprezentand conducatorii si preotii, au disparut. Fie au fost ucisi, fie au parasit orasele, cu piramidele si constructiile lor impresionante pe care, teoretic, le-au ridicat. Ramane un mister unde s-au dus sau daca s-au dus undeva.

Ne aflam in zona Mexicului actual dar intre anii 600 si 1000 d.Hr. Precipitatii abundente au dus la inrautatirea conditiilor de trai, la razboaie, foamete, instabilitate socio-politica si in final la colaps, spun cercetatorii. O perioada de inundatii completata de o alta perioada de seceta. Regatele civilizatiei maya – Tikal, Palenque, Copan, Calakmul, Chichen Itza, ca sa le amintim pe cele mai importante din perioada sfarsitului – au decazut in jurul anului 900 d.Hr.

Ceea ce aveau sa gaseasca colonizatorii spanioli in multe din aceste centre, dupa cateva sute de ani, era o populatie aproape primitiva care nu-si putea explica uriasele constructii din capitalele acestor regate si care a fost usor de subjugat si, ca “bonus” complexuri incredibile cladite din piatra si sufocate la randul lor de jungla, dar si centre aztece care preluasera mostenirea mayasa si pe care aveau sa le distruga.

Vom regasi acelasi scenariu apocalyptic, legat de conditiile meteo, in apropiere de Lacul Titikaka, la Puma Punku unde, dintr-un fascinant complex architectonic, format din blocuri uriase de granit sau diorit (o roca de o duritate 8 pe o scara de la 0 la 10 si pe care nu o poti taia decat cu instrumente cel putin  la fel de dure si pe care noi abia le-am fabricat in secolul al XIX-lea daca nu chiar XX), s-ar fi ales praful dupa o serie de cutremure devastatoare.

Soliditatea constructiilor ne permite insa, din fericire, sa studiem imbinari de blocuri de piatra pe care le concureaza in ceea ce priveste exactitatea, poate doar piramidele egiptene. Ramanem, asadar, la ultima concluzie a specialistilor, potrivit careia, conditiile meteo extreme au dus la disparitia civilizatiei maya. Unde au plecat insa elitele care studiau cerul, realizau calendare sau temple sau ce s-a intemplat cu ele, nu vom sti, probabil niciodata.

Vorbim despre elitele, preoti, astronomi, razboinici, care ne-au lasat mostenire cele 4 codice pe care le vom analiza in continuare. Varsta acestor manuscrise nu este cunoscuta dar continutul lor ar trebui sa aiba cel putin 2000 de ani. Au fost scrise pe foi de pergament din fibre de smochin, tratate cu seva din arborii de cauciuc, acoperite cu amidon din plante cu tuberculi si apoi uscate. Sunt acum de vazut in muzee din Ciudad de Mexico, Madrid, Paris si Dresda. Codexul de la Paris contine profetii mayase, cel de la Madrid un horoscop, iar cel de la Dresda este plin de informatii matematice si astronomice.

Acest ultim manuscris are si detalii despre calendar si, incredibil, despre pozitiile planetelor sistemului nostru solar fata de Pamant. Cercetatorii au aflat si date exacte despre durata anilor pe Mercur, Venus sau Marte si, si mai surprinzator, despre faptul ca mayasii stiau ziua exacta a unor eclipse din sistemul nostru solar pe care abia acum, gratie satelitilor, noi le putem observa.

Din aceste codice specialistii au reusit sa gaseasca surse pentru descifrarea calendarului mayas care arata asa: cea mai mica unitate de masura era saptamana de 13 zile, consemnate pe o roata cu 13 dinti. Avem apoi luna de 20 de zile, “gravata” de asemenea ca o roata cu 20 de dinti. Rezulta un an de 260 de zile pe care nimeni nu si-l poate explica dar pe care mayasii il numeau “Anul zeului” sau “Anul sacru”-Tzolk’in. Avem apoi o alta roata cu 365 de dinti.