Ora exacta
Jun 242012
 

Nooncopenhagen.ro
Luna iulie 2012 va veni cu o secunda intarziere, deoarece ultimul minut din iunie 2012 va avea 61 de secunde.

In acest fel se permite astfel timpului universal indicat de ceasurile atomice sa compenseze avansul fata de cel realizat de rotatia Pamantului.

In „timpul universal coordonat” (UTC), trecerea intre 30 iunie si 1 iulie nu se va face la ora 23:59:59, ci la 23:59:60, noteaza AFP.

„Astazi, timpul este construit, stabilit si masurat cu ajutorul ceasurilor atomice care sunt infinit mai stabile decat timpul astronomic”, a declarat Dimarcq pentru AFP.

Rotatia planetei este supusa multor intamplari, cum ar fi mareele, legate de efectele Lunii si variatiile vanturilor. Astfel, o rotatie a Pamantului in jurul lui insusi este in august mai scurta cu una la doua milisecunde decat o rotatie efectuata in februarie, noteaza Agerpres.

„Timpul dat de orientarea Pamantului sfarseste prin a devia de la timpul atomic. Pentru a evita ca diferenta dintre cele doua sa nu fie prea mare, comunitatea internationala – printre care Serviciul international pentru rotatia terestra si sisteme de referinta (IERS) din cadrul Syrte – a decis sa adauge o secunda la UTC”, explica Noel Dimarcq.

Pentru majoritatea oamenilor, sincronizarea orei exacte nu va insemna mare lucru. Insa sistemele de inalta precizie, cum ar fi satelitii sau unele retele informatice, trebuie sa tina seama de acest „salt de secunda” daca nu vor sa provoace un decalaj.

Share/Bookmark

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>